Protejati canalizarea! Separatoare de lichide usoare.

Eliminarea locala a grasimilor, uleiurilor minerale si a hidrocarburilor din apele uzate

Atat in Uniunea Europeana cat si in Romania apele uzate trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate impuse de normele in vigoare pentru a putea fi evacuate in retelele publice de canalizare sau in emisar. In Romania, valorile indicatorilor de calitate ai apelor uzate, in sectiunea de control la evacuarea in reteaua de canalizare a localitatii, sectiune considerata a fi ultimul camin al canalizarii interioare a folosintei (abonatului) sau al incintei canalizate inainte de evacuare, sunt date in „Normativul pentru conditiile de descarcare a apelor uzate in retelele de canalizare ale centrelor populate“ – C90. Printre substantele care nu sunt permise in apele uzate evacuate la canalizarea exterioara se gasesc si grasimile si uleiurile organice precum si uleiurile minerale si hidrocarburile.

Acestea, in cantitati mari, genereaza o serie intreaga de inconveniente cum ar fi:

• formarea unei pelicule pe suprafata apei ce poate impiedica aerarea, produce colmatarea filtrelor biologice sau poate inhiba procesele anaerobe din bazinele de fermentare;

• generarea unor aderente de natura sa provoace zone de acumulari si de depuneri pe peretii canalului colector;

• formarea unor amestecuri explozibile.

Una din solutiile ce permit separarea si evacuarea acestor substante din apele uzate implica o epurare locala cu ajutorul separatoarelor de grasimi respectiv de uleiuri minerale si hidrocarburi.

Unde este necesara separarea grasimilor, uleiurilor minerale si hidrocarburilor?

Principala sursa de grasimi si uleiuri vegetale se gaseste in domeniul industriei alimentare. Procesele de fabricare a hranei, incepand cu operatiunile desfasurate in restaurantele mici si terminand cu cele din sectorul industrial, se constituie in principalul producator de grasimi si uleiuri vegetale ceea ce face ca aceste unitati sunt in permanenta in atentia guvernelor si agentiilor de protectie a mediului. Pot fi enumerate aici cateva exemple curente de unitati ce necesita amplasarea unor dispozitive de separare a grasimilor:

• macelarii si fabrici de mezeluri si semipreparate din carne;

• abatoare;

• unitati de preparare a pestelui;

• rafinarii de ulei alimentar, producatori de unt si margarina;

• fabrici de prajire a nucilor si alunelor;

• restaurante si fast-food-ri;

• autoserviri amplasate in cladiri administrative, social-culturale, comerciale, spitale, hoteluri, unitati militare;

• fabrici de sapun si stearina.

Este evidenta multitudinea si importanta acestor obiective industriale si comerciale ce necesita amplasarea unor separatoare de grasimi in desfasurarea normala a vietii oamenilor.

In ceea ce priveste separarea uleiurilor minerale si a hidrocarburilor, ne apropiem de domenii industriale si comerciale ca cele ale automobilelor sau distributiei produselor petroliere. Se poate merge mai departe catre rafinarii si platforme petroliere, insa nu trebuie pierdut din vedere faptul ca acest articol este dedicat in principal unor sisteme compacte de epurare locala caracteristice obiectivelor de anvergura mai mica cum ar fi:

• statii de comercializare a carburantilor pentru automobile (benzinarii);

• unitati de intretinere si reparatii pentru automobile;

• parcaje pentru autovehicule.

Avand in vedere ca automobilele nu mai reprezinta de mult timp un lux si au devenit o necesitate in viata de zi cu zi a oamenilor precum si cresterea fantastica a numarului acestora este evidenta importanta sporita a dispozitivelor de separare a uleiurilor minerale si hidrocarburilor.

In concluzie, acordarea unei atentii sporite separatoarelor de grasimi precum si celor de uleiuri minerale si hidrocarburi se justifica pe deplin avand in vedere urmatoarele remarci:

• folosirea lor in anumite situatii nu este o optiune facultativa ci obligatorie prin legislatia de protectie a mediului;

• necesitatea amplasarii acestora apare intr-o multitudine de situatii legate de domenii de baza ale activitatii oamenilor in societatea actuala.

Care este principiul ce sta la baza separarii grasimilor, uleiurilor si hidrocarburilor?

In instalatiile locale pentru separarea grasimilor, uleiurilor si hidrocarburilor, se aplica procedeul de flotare naturala. Grasimile si uleiurile avand densitatea mai mica decat a apei se ridica la suprafata acesteia sub forma unei pelicule spumoase, de unde sunt colectate si evacuate prin diferite sisteme. Constructia separatorului trebuie sa asigure un timp de retentie a apei in interiorul acestuia pentru a permite ridicarea la suprafata si separarea grasimilor si uleiurilor din apa uzata. De asemnea, o conditie de baza pentru asigurarea flotatiei naturale este ca in bazinul separatorului sa nu apara fenomene de turbulenta ce pot antrena particulele grase spre fundul acestuia si ulterior in conducta de evacuare a apelor uzate epurate. Principial, separarea particulelor grase din apele uzate este ilustrata in figura 1.

Uleiurile si grasimile sunt colectate la partea superioara a separatorului in timp ce pe fundul acestuia exista posibilitatea colectarii namolului continut in apele uzate.

Care sunt caracteristicile generale ale separatoarelor locale de grasimi?

In vederea separarii grasimilor, amidonului si uleiurilor vegetale firma noastra va pune la dispozitie o gama larga de separatoare de tip compact (monobloc) realizate din polietilena in conformitate cu normele europene prEN 1825-1.

Aceste separatoare pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:

– din punct de vedere al modului de amplasare:

• cu instalare pe pardoseala in zona ferita de inghet;

• cu instalare ingropata sub adancimea de inghet.

– din punct de vedere al modului de vidanjare:

• cu conexiune directa de vidanjare;

• fara conexiune directa de vidanjare.

– din punct de vedere al debitului maxim de apa uzata:

• pentru un debit maxim de apa uzata de 2 l/s;

• pentru un debit maxim de apa uzata de 4 l/s;

• pentru un debit maxim de apa uzata de 7 l/s;

• pentru un debit maxim de apa uzata de 10 l/s;

• pentru un debit maxim de apa uzata de 15 l/s;

• pentru un debit maxim de apa uzata de 20 l/s;

Pentru exemplificarea partilor componente ale unui separator, precum si a modului de functionare ne vom referi la un separator de grasimi si uleiuri vegetale amplasat pe pardoseala in loc ferit de inghet si dotat cu o conexiune directa pentru vidanjare.

Apele uzate ce contin uleiuri si grasimi sunt introduse in separator prin racordul de intrare. Ele sunt distribuite la interior lent si uniform in asa fel incat sa nu se produca turbulente care pot influenta negativ procesul de flotare naturala. Evacuarea apelor uzate epurate se face prin racordul specific catre conducta publica de canalizare. Vidanjarea separatorului se face prin conducta. In cazul in care avem de-a face cu un separator de grasimi fara conexiune directa de vidanjare, aceasta se realizeaza cu ajutorul unui furtun introdus pe la capacul de acces.

Separatorul de grasimi poate indeplini si functia de separator de namol, acesta din urma, mai greu decat apa, depunandu-se pe fundul recipientului.

Acestei versiuni de baza i se pot adauga o serie intreaga de accesorii menite sa imbunatateasca sau sa completeze performantele dispozitivului:

• Un vizor care se poate monta intr-un loc special amenajat pe corpul separatorului. Are rolul de a vizualiza stratul de grasime decantat in vederea stabilirii necesitatii vidanjarii separatorului.

• O camera de prelevare de probe care se amplaseaza dupa iesirea din separator in vederea monitorizarii calitatii apei uzate epurate.

• Un echipament de reumplere cu apa a separatorului din polietilena. Avantajul unui astfel de dispozitiv consta in eliminarea mirosurilor neplacute in timpul reumplerii separatorului pe la capacele superioare .

• O pompa pentru apa menajera epurata in cazul in care curgerea acesteia nu se poate face gravitational.

Avand in vedere faptul ca intrarea in acest tip de separator ingropat trebuie sa fie pozitionata sub adancimea de inghet, capacul se fixeaza cu ajutorul unei piese de aducere la nivel. Acestea pot fi de clasa A (1,5 t), B (12,5 t) si D (40 t) si sunt asigurate impotriva mirosului.

Care sunt caracteristicile generale ale separatoarelor locale de uleiuri minerale si hidrocarburi?

Firma noastral pune la dispozitie doua tipuri principale de separatoare de uleiuri minerale si hidrocarburi realizate din polietilena in conformitate cu normele europene prEN 858:

• separatoare simple;

• separatoare cu coalescenta.

Apele uzate ce contin reziduri de uleiuri minerale si hidrocarburi intra in separator printr-un dispozitiv special de linistire si uniformizare. Pe masura ce acesta inainteaza lent si uniform prin corpul separatorului, namolul si particulele grele se decanteaza la partea inferioara iar uleiul si hidrocarburile se separa si se ridica la suprafata. Apa uzata astfel epurata este evacuata pe la racordul de iesire.

Aceste separatoare sunt prevazute cu un sistem automat de inchidere care blocheaza complet iesirea in momentul in care se atinge capacitatea maxima de depozitare a uleiurilor/hidrocarburilor. Principiul de functionare al acestuia este simplu: dispozitivul consta dintr-un flotor calibrat pentru a pluti in apa si a se scufunda in ulei/hidrocarburi; cand este atins volumul maxim de stocare al uleiului/hidrocarburilor acestea inunda lacasul flotorului care se scufunda rapid si blocheaza astfel iesirea din separator.

Separatoarele cu coalescenta sunt identice cu cele simple cu exceptia faptului ca prezinta suplimentar un filtru coalescent pozitionat la iesire. Acest filtru are rolul de a contribui la separarea picaturilor foarte fine de ulei care nu se pot ridica singure la suprafata. Odata ajunse aici, aceste picaturi fine se combina cu altele la fel dand nastere la picaturi de ulei mai mari care sunt eliberate din filtru si se pot separa apoi prin flotare naturala.

Fiind amplasate ingropat, capacele acestor separatoare se fixeaza cu ajutorul unor piese de aducere la nivel fiind disponibile pentru clase de incarcare B (12,5 t) si D (40 t).

Separatoarele de uleiuri minerale si hidrocarburi prezinta si ele, ca si cele de grasimi posibilitatea atasarii unor accesorii in vederea imbunatatirii performantelor:

• unitati de alarmare care sa semnalizeze supraincarcarea separatorului cu ulei/hidrocarburi precum si blocarea iesirii si depasirea debitului de intrare admisibil;

• accesorii pentru prelevarea de probe in aval de separator in vederea monitorizarii permanente a functionarii acestuia;

• un dispozitiv de vidanjare al namolului si sedimentelor cu ajutorul caruia acestea sunt evacuate direct in vidanja;

• un dispozitiv pentru vidanjarea uleiurilor/hidrocarburilor extrase fara a evacua apa si namolul din separator ce conduce astfel la costuri reduse de exploatare.

Care sunt avantajele separatoarelor de grasimi, uleiuri minerale si hidrocarburi?

• forma compacta si greutatea scazuta confera usurinta la transport, livrare si pozitionare la locul dorit; de asemenea separatoarele de grasimi pot fi manipulate prin spatiul unei usi; nu ocupa mult spatiu in subsol; separatoarele mari sunt prevazute cu dispozitive de apucare pentru ghearele motostivuitoarelor, fiind usor de incarcat si depozitat;

• polietilena din care sunt fabricate separatoarele, combinata cu o tehnologie speciala de fabricatie a acestora, conduce la realizarea unor rezistente mecanice mari la incarcare sau impotriva lovirii, fisurarii sau spargerii materialului; de asemenea prezinta o rezistenta chimica mare la atacul acizilor continuti in uleiuri si in apele reziduale bogate in grasimi;

• suprafata neteda a separatorului impiedica coagularea si aglomerarea uleiurilor si a grasimilor ceea ce permite curatarea acestuia repede si usor cu un consum minim de apa;

• constructia monobloc si sistemul de inchidere a capacelor asigura o etanseitate totala impotriva mirosurilor precum si a scurgerilor si infiltratiilor in sol;

• piesele de aducere la nivel reglabile pe mai multe directii si unghiuri prezinta numeroase avantaje la instalare;

Conceptul modular de realizare al acestor dispozitive permite oricand trecerea la o versiune mai performanta cu un minim de cheltuieli si efort.

Adaptare dupa un articol scris de Ing. Sandu Mihnea Sursa: tehnicainstalatiilor.ro

Pardoseli pentru alimentatia publica

Puteti cumpara ieftin si prost, scump si prost sau sa platiti un pret corect pe un produs corect ales.

Putem face, fara niciun efort, o comparatie intre pardoseala unui spital si cea a bucatariei unui restaurant. Conditiile de igiena trebuie sa fie la fel de stricte, desi poate ca agentii patogeni nu sunt atat de agresivi in cel de-al doilea caz. Totusi, sa pornim de la ideea ca mancarea trebuie preparata intr-o curatenie desavarsita, lucru imposibil de obtinut fara o pardoseala potrivita.

Spatiile destinate alimentatiei publice, prin aceasta intelegand un restaurant, o unitate tip fast-food, catering, autoservire, o patiserie/cofetarie sau chiar un bar (inclusiv cand vorbim de cluburi sau discoteci), sunt zone complexe, ale caror pardoseli trebuie abordate in mod specific si, pe cat se poate, cu ajutorul unor consultanti de specialitate. Aici igiena este cuvantul cheie, iar centrul de greutate se pune nu neaparat pe sala de mese, ci asupra spatiului de preparare propriu-zisa. In zona de servire, se poate opta pentru orice tip de suprafata, cu conditia sa fie igienizata corespunzator, ceea ce nu este posibil insa in bucatarie. Aici, normele de igiena, de gestionare a fluxurilor tehnologice impun reguli care nu sunt cunoscute oricui, chiar daca este vorba despre un manager sau bucatar-sef cu experienta. Legislatia sufera modificari permanente, mai ales in cadrul procesului de integrare europeana, iar normele sunt diferite in functie de categoria unitatii. De aceea, in proiectarea unei bucatarii este necesara colaborarea dintre manager sau bucatar-sef (care stiu ce nevoi au), arhitect/proiectant si consultantul din zona igienei alimentare, a sistemelor de management al calitatii si a asa-numitului HACCP (Hazard Analysis of Critical Control Point). Deseori, in acest proces initial sunt solicitati chiar reprezentantii institutiilor de control, pentru ca investitiile destul de importante intr-o bucatarie profesionala sa nu fie facute in zadar.

• 
• 
•  

Netede, lavabile, usor de intretinut
Citim in presa despre rezultatele controalelor efectuate asupra unitatilor de alimentatie publica, rezultate care de foarte multe ori inseamna amenzi, avertismente, chiar ridicarea autorizatiilor de functionare. La baza acestor efecte, deseori se afla o proiectare defectuoasa a spatiilor, care nu mai poate fi remediata decat cu alte cheltuieli. Este interesant faptul ca, dupa verificarea autorizatiei si a conformitatii acesteia cu activitatea care se desfasoara efectiv in unitate, un inspector din zona sanitar-veterinara este atent in primul rand la elementele constructive ale spatiului unde se prepara alimentele. Prin urmare, pardoselile sunt studiate cu minutiozitate, de la modul de realizare pana la ultimul detaliu de igienizare si intretinere. Acestea trebuie sa fie netede, lavabile, cu sifoane de scurgere (mentinute in permanenta stare de functionare), fara rosturi in care se poate acumula murdaria. Orice deteriorare neremediata poate constitui o bila neagra. Sunt studiate cu atentie nu doar zonele in care se prepara alimentele (care sunt si ele impartite pe diferite sectii si fluxuri – de exemplu, traseul alimentelor catre sala de mese nu trebuie sa se intersecteze cu traseul celor care debaraseaza), ci si spatiile de depozitatare, cele frigorifice, pentru deseuri sau zonele destinate personalului (cai de acces, toalete, vestiare). Ei bine toate acestea trebuie tratate separat in privinta pardoselilor si, in acelasi timp, sunt privite unitar pentru a nu produce sincope in fluxul tehnologic.

Variante de acoperiri
Pardoselile trebuie sa fie suficient de rezistente pentru a sustine utilajele si echipamentele profesionale, dar si traficul intens la care sunt supuse. Deseori, suprafetele pedonabile sunt realizate ocolind aceste utilaje, fixate in placa de beton. Cele mai intalnite materiale ale momentului sunt PVC-ul, rasinile epoxidice si poliuretanice, mozaicul (dar pentru restaurante de categorie inferioara) si tot mai rar gresia, care are neajunsuri usor de intuit – e casanta, are rosturi si deteriorarile sunt greu de reparat.
PVC-ul este deseori folosit datorita rezistentei la zgariere, abraziune si substante chimice, a continuitatii suprafetei, omogenitatii si simplitatii intretinerii. Stratul de uzura poate fi suficient de gros pentru a face fata unei exploatari de cativa ani, iar tratarea antifungicida si antibacteriana este una dintre optiunile posibile. Daca in compozitia covorului pe baza de PVC mai sunt incluse si particule antiderapante, suprafata va fi cu atat mai rezistenta.
Pardoselile din rasini epoxidice si poliuretanice pot fi si ele folosite pentru bucataria unui restaurant, avand o buna rezistenta anticoroziva, la solicitari mecanice, grasimi si lichide alimentare, apa, detergenti, agenti chimici cu agresivitate medie, chiar uleiuri minerale, benzine sau solventi puternici pe perioade scurte. Se poate lucra cu grosimi mai mici sau mai mari de 3 mm, in functie de gradul solicitarilor mecanice, iar reparatiile sunt operatiuni relativ simple si nu tocmai costisitoare, in urma carora pardoseala devine ca si noua. Pastrarea relatiei cu montatorul initial este de preferat, pentru ca acesta va interveni cu aceleasi materiale, la aceeasi calitate, respectand designul initial. Bineinteles, nu sunt indicate actiuni precum lovirea cu corpuri dure, zgarierea cu corpuri ascutite, deplasarea utilajelor grele prin tarare sau pe roti de metal, ori curatarea cu jet de abur. Temperatura optima de exploatare la epoxidice este de maximum 60°C, prin urmare nici arsurile nu sunt recomandate, aspect valabil pentru toate tipurile de pardoseli, altele decat cele ceramice, pe baza de beton sau piatra naturala.
Pentru a preveni alunecarea (lucru probabil intr-o bucatarie, unde se lucreaza cu grasimi si este permanent umezeala), o formula antiderapanta este aproape obligatorie, fie prin utilizarea unei suprafete concepute special in acest sens, fie prin tratarea ulterioara cu pelicule care pot avea o persistenta de unul sau mai multi ani.

• 
• 
•  

Intretinere si igiena

Intretinerea si igienizarea pardoselilor este importanta din doua perspective. In primul rand, este vorba despre igiena si, asa cum am aratat, aici nu este loc de discutii. Un aspect definitoriu este evitarea contaminarii incrucisate, care in zona alimentatiei publice se traduce prin folosirea de detergenti si ustensile separate pentru curatarea fiecarei suprafete. Germenii din toaleta nu au ce cauta in bucatarie. In privinta ustensilelor, se foloseste un cod al culorilor, pentru ca fiecare spatiu sa fie igienizat cu un anumit instrument, evitand de exemplu folosirea in bucatarie si toaleta a aceleiasi perii. Astfel, orice angajat este instruit sa respecte acest cod al culorilor, odata cu trainingul care se face pentru folosirea detergentilor potriviti. In general, se utilizeaza culorile calde (rosu, galben) pentru suprafetele cu risc mare de contaminare, iar cele reci (albastru, verde) pentru zonele cu risc redus. In al doilea rand, cleaningul este important din punctul de vedere al detergentilor folositi. De ceva vreme, furnizorii de chimicale din gama profesionala au constatat orientarea catre produsele ieftine, care de cele mai multe ori au efecte irecuperabile asupra pardoselilor. Acestea se deterioreaza mult mai rapid, iar, daca se face o socoteala riguroasa, economiile sunt practic inexistente.

Atunci cand unitatea de alimentatie publica are suprafete mari de curatat la nivelul pardoselii, se recomanda folosirea unor echipamente mai eficiente decat matura si mopul; in acelasi timp, trebuie spus ca acest serviciu este destul de dificil de externalizat, intrucat curatenia intr-o bucatarie este un proces practic continuu.

Speram ca aceste pagini v-au convins de importanta modului in care sunt montate pardoselile in restaurante si, ca investitori sau specialisti, veti acorda fiecarui actor implicat in procesul de executie creditul necesar. Altfel... caile inspectiei sanitar-veterinare sunt nenumarate si uneori greu de banuit.

Sursa: www.pardoselimagazin.ro

Covorul PVC medical, o adevarata provocare

Puteti cumpara ieftin si prost, scump si prost sau sa platiti un pret corect pe un produs corect ales.


Pardoselile medicale au ca destinatie o gama foarte variata de spatii incepand de la sala de asteptare a unui Cabinet de Medicina de Familie (Generala) si pana la Laboratoare, Radiologie si nu in ultimul rand Sali de Operatii. Fiecare dintre aceste spatii trebuiesc tratate individual, dupa cerintele specifice fiecaruia.

Vom trece in revista aspectele importante legate de alegerile ce trebuiesc facute cu privire la pardoseaua medicala punand accent pe avantajele si dezavantajele fiecaruia:

1 Natura si starea substratului,
2 Alegerea tipului de pardosea,
3 Stabilirea detaliilor estetice,
4 Montajul si nu in ultimul rand
5 Intretinerea pardoselilor medicale.

1 Substratul

Asa cum spuneam in articolul de pe site (www.europrofis.ro):  "Nici o invelitoare de pardoseala nu va arata mai bine , din punct de vedere geometric, decat suportul pe care a fost montata. Statisticile arata ca, in acest domeniu, 98% din plangeri sunt datorate montajului, suportului si intretinerii si doar 2% sunt datorate materialelor folosite. Atat aspectul cat si suportul, trebuie sa fie rigid, neted, plat, orizontal, permanenet uscat si curat. De asemenea, nu trebuie sa aiba pe suprafata sa substante reziduale, cum ar fi: vopsele, unsori, solventi, conservanti, intaritori, substante de etansare, asfalt sau adezivi."


Cu alte cuvinte, inainte de a ne gandi ce solutie de pardosit alegem, va trebui sa stim cu ce fel de substrat avem de-a face. Pe ce vom monta covorul PVC, Linoleumul sau Pardoseaua epoxidica. In spatiul de montaj putem avea mozaic, parchet, sapa grosiera din beton, gresie, mocheta, covor pvc etc. Pentru ca suportul sa fie dur, uscat (foarte important !!!) si fara denivelari (mai mari de 2 mm pe o lungime de 2ml), cu exceptia mozaicului care uneori este intr-o stare buna, va trebui sa turnam o sapa autonivelanta. Este nevoie de sapa autonivelanta intrucat subtire fiind, covorul PVC va copia cu fidelitate toate denivelarile stratului suport.
Exista solutii tehnice convenabile de turnare a sapei autonivelante inclusiv pe gresie, cu conditia ca aceasta sa fie intr-o stare buna (sa nu aiba placi sparte, desprinse sau care sa aiba joc). Inainte de turnarea sapei autonivelante pe gresie, aceasta va trebui slefuita cu un monodisc de mare putere, aspirata si amorsata cu amorsa pentru suprafete neabsorbante.

Mai multe despre pregatirea stratului suport si turnarea sapei autonivelante in sectiunea dedicata montajului (Punctul 4).

2 Alegerea tipului de pardosea


De cele mai multe ori, cand vine vorba de pardoseli medicale, discutiile au loc dupa ce toate celelalte lucrari au avut loc, atunci cand bugetul ramas e lipsit de vlaga, iar nervii sunt intinsi la maxim de celelalte lucrari si dificultati aparute in timpul amenajarilor.

Cum rezolvam repede si bine problema pardoselii ? Ce tip de pardoseala alegem ?
Pentru domeniul medical legea spune ca pardoseaua trebuie sa fie lavabila, continua si sa nu aiba suprafete care sa retina praful. Ok, atunci cerem oferte de la vreo 3 - 4 firme si prima tendinta este sa o alegem pe cea care ne propune cea mai mica suma totala. Fiecare vanzator va spune ca marfa lui e de calitate si ca va tine o vesnicie. Oare asa sa fie ? Cum va puteti da seama care dintre ei vrea sa faca o vanzare si care vrea sa va ofere solutia tehnico-financiara de care aveti nevoie ? Ce garantii aveti ca montajul va fi efectuat corespunzator ? Cum va dati seama ca toate aspectele legate de pardosea vor fi tratate cu seriozitate si ca veti avea o pardosea estetica, durabila si usor de intretinut ?

De aici incolo apar dilemele. Daca spatiul e inchiriat, o investitie prea mare nu se justifica, daca spatiul e detinut in proprietate oricum e bine sa facem o economie.

In orice caz, pentru cabinetele medicale cea mai buna alegere este covorul PVC sau Linoleumul. Vom discuta cu o ocazie ulterioara despre diferenta dintre cele 2 produse. Pentru moment, foarte pe scurt trebuie retinut ca un covor PVC incepe sa se degradeze incepand cu a doua zi dupa ce a fost montat in timp ce Linoleumul natural devine din ce in ce mai rezistent pe masura ce trece timpul de la momentul montajului. Trebuie mentionat aici ca mai exista solutii tehnice de pardosire a spatiilor medicale si ne referim in special la acoperirile poliuretanice si/sau epoxidice. le vom trata si pe acestea intr-o postare viitoare. Deocamdata vom trata chestiunea covorului PVC, pentru ca aceasta solutie vine cel mai bine in intampinarea tuturor nevoilor specifice unui spatiu medical.

Covoarele PVC, la fel ca multe alte produse se impart in mai multe categorii in functie de modul de producere putand fi vorba de
covoare PVC eterogene (structurate in straturi in sectiune, formate dintr-un strat de uzura,care "sta" pe o folie pe care este imprimat modelul, culoarea si textura covorului, toate acestea avand ca baza un suport de fibra de sticla) sau
covoare PVC omogene (Acest tip de pardoseala PVC omogena are stratul de uzura egal cu grosimea, fiind acelasi material in toata pardoseala. Covorul PVC omogen se utilizeaza in spatii cu trafic ridicat si spatii industriale, deoarece rezista la frecare, la varsarea accidentala a substantelor chimice. Are durabilitate ridicata si este usor de intretinut. Este antibacterian si antifungic.)

Pana aici toate sunt la fel.

Care este diferenta dintre ele din moment ce unele sunt duble la pret fata de altele ?

Evident ca exceptand situatiile in care vanzatorul va pune in fata unui pret speculativ, este vorba de produse diferite cu caracteristici diferite. Este bine sa solicitati o fisa tehnica a produsului. Vom trece in revista in cele ce urmeaza cateva dintre cele mai importante caracteristici ale covoarelor PVC.


Rezistenta la uzura. 
La covoarele eterogene trebuie sa intrebati despre grosimea stratului de uzura care variaza intre 0,4 mm si 1 mm. Cu cat stratul de uzura e mai gros, evident ca veti avea parte de covorul respectiv mai mult timp.
La covoarele omogene, verificati clasa de trafic in care se incadreaza pentru ca pretul unui covor omogen scade pe masura ce creste cantitatea de praf de creta din masa lui fapt care-i slabeste rezistenta. Un covor PVC omogen cu o concentratie mica de praf de creta se rupe greu in mana. Un covor ieftin se rupe aproape ca un carton de ambalaj de electrocasnice.
Indiferent de tipul de covor pvc ales, acesta trebuie sa se incadreze in clasa de trafic 34/43, lucru pe care-l puteti vedea in fisa tehnica a produsului.
O clasa de trafic sub nivelul recomandat mai sus, va duce la formarea de "carari" depigmentate pe pardosea si la formarea de insule in zonele unde sunt utilizate scaunele cu rotile (Covoarele PVC corecte au definite foarte clar numarul de cicluri la care rezista, numarul minim fiind de 25000).

Tratamentele superficiale
Un covor ieftin nu are nici un fel de tratament superficial, acesta trebuind "metalizat", procedura prin care se aplica un film poliuretanic protector. Operatiunea va aduce costuri suplimentare. Neprotejarea covorului PVC cu un astfel de film, va accelera retinerea prafului, a mizeriei si uzura.
Covoarele bine realizate au din fabrica acest film protector regasit in fisa tehnica sub denumirea de PUR (ranforsare poliuretanica) ce nu necesita tratamente speciale de intretinere.

Rezistenta antifungica si tratamentul antibacterian reprezinta alti indicatori importanti de calitate pentru pardoselile medicale. Se mai foloseste termenul de "Sanitizare".

Tratamentul antistatic este un o alta caracteristica a covoarelor pvc bine produse. De obicei, caracterul antistatic al covorului PVC este exprimat foarte precis in fisa tehnica.


Indentatia reziduala este urma pe care mobilierul o lasa pe pardosea care trebuie sa se incadreze in anumite limite.


Gradul de absorbtie a sunetului, rezistenta culorii in timp, si rezistenta la alunecare sunt tot atatea caracteristici de care trebuie sa tineti cont in alegerea unui covor PVC bun.


Cand veti pune unele langa celelalte fisele tehnice ale diferitelor covoare PVC, punctand fiecare caracteristica importanta veti vedea imediat diferentele. Producatorii consacrati redacteaza fisele la fel ca pe buletinele de analize medicale, atasand o coloana cu intervalele normale ale fiecarei caracteristici. Daca aceste intervale nu sunt pe fisa tehnica le puteti solicita ofertantilor.


Asadar, chiar daca optati pentru o varianta economica de covor PVC, este indicat sa o faceti in cunostinta de cauza alegand produsul respectiv nu doar pentru ca este mai ieftin, ci pentru ca e satisfacator din punctul de vedere al cerintelor spatiului/spatiilor dumneavoastra.





3 Stabilirea detaliilor estetice,


In spatiile medicale, avand in vedere necesitatea continuitatii pardoselii, montajul se va face cu ridicare pe perete (in scafa). Ridicarea pe perete are de obicei inaltimea de 10 cm. Montarea covorului PVC se poate face fie intr-o singura culoare fie in 2 culori (o culoare pe mijloc si o banda de culoare diferita care urmeaza conturul incaperii ) fie, daca e vorba de un proiect mai ambitios, in orice combinatie de forme si culori decide un arhitect. In situatia in care veti colabora cu un arhitect sau cu un designer de interioare acesta va sti, de obicei, ce sa va recomande.

Continuitatea pardoselii vinilice se obtine prin sudarea fasiilor de covor care de obicei au latimea de 2 sau 4 metri (exista unii producatori care livreaza covorul PVC la 1,5 m).  Cordonul de sudura este disponibil atat in varianta "uni'" cat si in varianta multicolora (are aproape acelasi aspect cu covorul si este aproape invizibil).

Ramane ca dumneavoastra sa decideti asupra acestor detalii.


4 Montajul 



Primul lucru care se impune a fi realizat consta în verificarea condiţiilor prealabile montajului. Astfel, echipa de montaj trebuie să testeze stratul suport sub aspectul umidităţii, planeităţii şi durităţii (prelevând probe din şapa grosieră) şi neomiţând să măsoare exact umiditatea relativă a aerului. Dacă aceste condiţii prealabile nu sunt corespunzătoare, montajul nu se poate realiza până la corectarea lor. Astfel, dacă în cazul unei umidităţi prea mari a stratului support există posibilitatea aplicării unei bariere de vapori, pentru rezolvarea problemelor din sfera umidităţii relative a aerului singurul remediu este răbdarea... până aceasta se reglează natural. După aplicarea barierei de vapori în două straturi, în vederea închiderii porilor, pe suprafaţă se presară din abundenţă nisip de cuarţ (plajă).

Covorul PVC face parte din gama pardoselilor ce se montează exclusiv pe şapă autonivelantă deoarece, fiind un material maleabil şi lucios, preia toate eventualele denivelări ale stratului suport.
Totodată, în cazul unei lucrări executate într-o zona de trafic intens precum o instituţie medicală, şapa autonivelanta trebuie să aibă o rezistenţă la impact de minimum 25 N. După 48 de ore de la turnare, şapa autonivelantă se poate şlefui în vederea amorsării suprafeţei şi aplicării adezivului.

Înainte de aplicare, PVC-ul trebuie lăsat să se aclimatizeze în mediul unde va fi montat. Cât priveşte montajul propriu-zis, acesta se face prin suprapunerea a două fâşii pe 1 cm, apoi se taie PVC-ul folosind un linocut (aparat special care urmăreşte fâşia de jos şi o taie pe cea de sus după prima). Urmează şanfrenarea îmbinării fie automat, folosind freza electrică, fie manual, cu un cuţit. În final, covorul PVC se termosudează la îmbinări cu aparate de sudură speciale ce folosesc aer cald. Curăţarea cordonului de sudură de surplus reclamă foarte mare atenţie deoarece orice rosturi rămase în textura lui sau a materialului devin în timp adevărate rezervoare de bacterii şi murdărie.

Am amintit deja că în spitale este obligatorie montarea pardoselilor cu ridicare pe perete. Această operaţiune presupune mai întâi determinarea pe perete a înălţimii până la care se montează PVC-ul (intre 6 si 10 cm), apoi montarea unui profil de terminaţie, lipirea unui profil de scafă folosind adeziv de contact (neoprenic) iar în final, lipirea cu acelaşi tip de adeziv a PVC-ului.

5 Intretinerea pardoselilor medicale sau cum va protejati investitia

Indiferent cat de bun va fi covorul PVC sau linoleumul ales, daca nu veti avea un program eficient de intretinere a acestuia, degradarea va fi accelerata.

Pardoselile unităţilor sanitare sunt printre cele mai solicitate suprafeţe, nu atât la eforturi mecanice, cât mai ales la agenţi chimici şi biologici specifici care intervin accidental sau în procesul de cleaning. Din perspectiva curăţeniei, suprafeţele din spitale sunt clasificate în: critice, semicritice şi non-critice; pardoselile sunt catalogate ca non-critice, dar asta nu înseamnă că ele nu pot deveni surse de boli şi epidemii.
Curăţenia este definită ca rezultat al aplicării corecte a unui program complex, la care sunt supuse suprafeţele pe care se evidenţiază macro sau microscopic diverse materii organice sau anorganice. Un ordin al ministerului de profil (261/2007) reglementează în bună măsură activitatea de curăţare, dezinfecţie şi sterilizare, cele 3 etape ale întreţinerii unui mediu cât mai puţin dăunător sănătăţii omului. În privinţa pardoselilor, se lucrează de regulă doar la nivel de curăţare şi dezinfecţie, deci cu detergenţi, dezinfectanţi sau produse biocide, ale căror substanţe active acţionează chimic sau biologic asupra organismelor dăunătoare.
Aşadar, trebuie îndepărtată nu doar murdăria vizibilă, ci şi cea microscopică. Este utilizat deseori termenul de „biofilm” atunci când un agent microbiologic aderă şi se fixează de o suprafaţă, îngreunând astfel accesul substanţelor active antimicrobiene.

Curăţare şi dezinfecţie

Conform ordinului guvernamental amintit, pavimentele din spitale (mozaic, ciment, linoleum, lemn etc.) necesită ştergere şi o curăţare riguroasă, apoi dezinfecţie, ce poate fi de nivel scăzut, mediu sau înalt, cum este cazul prezenţei produselor biologice. De asemenea, pentru spaţiile destinate preparării şi distribuirii alimentelor sunt prevăzute aceleaşi operaţiuni, urmate de clătire (clătirea este obligatorie în orice operaţiune de dezinfecţie).
Este necesară deci în primul rând o etapă de curăţare, de îndepărtare mecanică şi chimică a murdăriei, care se realizează cu detergenţi, produse de curăţat şi produse de întreţinere. Urmărirea şi controlul programului de curăţare revin personalului unităţii sanitare, care este responsabil cu supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale (care intervin în spital). Acest lucru nu înseamnă că serviciul de curăţenie nu se poate externaliza - chiar există firme specializate care se ocupă cu cleaningul unităţilor sanitare, având puterea financiară şi know-how-ul necesar.

Reguli fundamentale de utilizare a produselor de curăţare

respectarea tuturor recomandărilor producătorului;
respectarea normelor generale de protecţie a muncii;
este interzis amestecul produselor;
este interzisă păstrarea produselor de curăţare în ambalaje alimentare;
produsele se distribuie la locul de utilizare, respectiv la nivelul secţiilor sau compartimentelor, în ambalajul original sau în recipiente special destinate, etichetate cu identificarea produsului.
Câteva reguli de depozitare a produselor şi ustensilelor:

să existe spaţii special destinate depozitării produselor şi ustensilelor, spaţii care să asigure menţinerea calităţii iniţiale a produselor până la utilizare;
spaţiile de depozitare trebuie să aibă pardoseli şi pereţi impermeabili şi uşor de curăţat;
spaţiile de depozitare să aibă aerisire naturală, iluminat corespunzător şi un grad optim de umiditate;
în fiecare secţie sau compartiment trebuie să existe încăperi special destinate depozitării produselor şi ustensilelor utilizate pentru efectuarea curăţării, aflate în rulaj, şi pentru pregătirea activităţii propriu-zise; aceste încăperi trebuie să aibă pavimente şi pereţi impermeabili, uşor de curăţat;
trebuie să existe chiuvetă cu apă rece şi caldă, dotată pentru igiena personalului care efectuează curăţarea, precum şi chiuvetă sau bazin cu apă pentru dezinfecţia şi spălarea ustensilelor;
să existe suport uscător pentru mănuşile de menaj, mopuri, perii şi alte ustensile;
Dezinfecţia este procedura care se aplică numai după curăţare. Aici este necesară cu atât mai mult respectarea măsurilor de protecţie a muncii, pentru a preveni accidentele şi intoxicaţiile. În general, aceşti dezinfectanţi provoacă prin contact iritaţii ale pielii, leziuni oculare şi... nu spălaţi acvariul cu ei. Există mai multe tipuri de dezinfecţie, dar pentru suprafeţe cum sunt pardoselile se utilizează de regulă dezinfecţia chimică şi, mai rar, cea cu jet de aburi şi cea cu ultraviolete. Dezinfectanţii chimici au caracteristici biocide, pentru un spectru larg de microorganisme care pot cauza boli grave şi chiar epidemii: Staphilococus aureus, Corynebacterium diphtheriae, Streptpcocus faecalis, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella choleraesuis, Brevibacterium ammoniagenes, Corynebacterium diphteriae, Eterobacter aerogenes, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella coleraesuis, Salmonella shottmuelleri, Shigella dysemerie, Staphylococcus pyogenes, Adenovirus type 5, Herpes simplex (varicela), Gripa A 2 (Hong Kong), Vaccinia (pox), Candida albicans, Microsporum gypseum, Tricophyron metagrophyres şi multe altele.
Acţiunea unui dezinfectant este mai eficace pe suprafeţele lavabile, prin solubilizare în apă rece sau caldă; unii producători îl furnizează gata preparat. Poate fi utilizat nu doar în spitale, ci şi în locuinţe, şcoli, edificii publice, clinici veterinare, săli de sport, vestiare şi în orice alt loc în care este foarte important să fie controlat pericolul infecţiilor prin contactul cu suprafeţele de uz comun (dar nu la concentraţiile folosite în domeniul casnic). Utilizarea în mod continuu a dezinfectantului pe toate suprafeţele lavabile trebuie să fie o practică frecventă în aceste spaţii. Unele produse sunt concepute atât ca gremicide, cât şi ca produse de curăţenie, respectiv odorizante sau chiar degresante. Este bine să beneficiaţi de avantajele unui produs polivalent, dar în general marii producători insistă pe game specializate, adică produsul potrivit la lucrul potrivit. Ar fi bine să fiţi atenţi şi la modul de întrebuinţare, adică dacă poate fi aplicat cu cârpa, mopul sau doar cu un echipament special, respectiv un aspirator  cu injecţie-extracţie.

Reguli pentru dezinfectanţi

în cazul în care eticheta produsului s-a pierdut, dezinfectantul nu se mai foloseşte;
întotdeauna manipularea se face purtându-se echipament de protecţie;
se păstrează numai în flacoanele originale, pentru a se evita contaminarea lor şi pentru a nu se pierde informaţiile de pe eticheta produsului.
Folosirea produsului se face şi în funcţie de suprafaţa suport. De pildă, în unele suprafeţe de PVC se găsesc şi oarecare cantităţi sau zone de cauciuc, ceea ce înseamnă folosirea unui detergent dedicat. Unii dezinfectanţi afectează PVC-ul, cauciucul sau linoleumul, dar un bun sistem de curăţare poate deveni strat protector pentru acestea. O ceară pentru PVC este de asemenea un tratament potrivit pentru a face acest material mai rezistent la agresiunea dezinfectanţilor.
În alegerea produselor chimice de curăţenie şi dezinfectare trebuie să fiţi atenţi la provenienţa produselor, spaţiul cărora le sunt destinate (în cazul nostru, produse speciale pentru spitale) şi, atenţie, să aibă avizele necesare! Unii furnizori vă indică certificate de management al calităţii sau eticheta verde, ceea ce este bine, într-adevăr, pentru că vă garantează că veţi cumpăra oricând acel produs la aceeaşi calitate şi că nu veţi polua mediul. Dar dumneavoastră trebuie să vedeţi în primul rând dacă este în conformitate cu legislaţia privitoare la procedura de plasare pe piaţă a produselor biocide. Eficacitatea, chimia, toxicologia şi ecotoxicologia acestor produse sunt verificate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide (organism care funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii) şi de un grup de experţi desemnaţi de alte ministere implicate.

Şi pentru manichiură, tatuaje sau piercing
Unor norme stricte de curăţare a pardoselilor sunt supuse şi cabinetele de înfrumuseţare corporală, pentru care Ministerul Sănătăţii Publice a emis un ordin special (1136, din 27 iunie 2007). Un mare pericol în aceste cabinete de înfrumuseţare (mai ales când este vorba de tatuaje, piercing, manichiură-pedichiură) îl reprezintă unele boli transmisibile, precum hepatitele, TBC-ul sau bolile dermatologice.
Ca spaţii alocate, sunt obligatorii incinte separate pentru înregistrare şi aşteptare destinate clienţilor, pentru proceduri, pentru păstrarea echipamentelor, instrumentarului şi diverselor articole curate, grup sanitar, precum şi un spaţiu pentru depozitarea echipamentelor şi materialelor destinate curăţeniei. Podelele din fiecare cameră trebuie să fie netede, lavabile, confecţionate din materiale neabsorbante, bine întreţinute, să poată fi uşor spălate şi curăţate, iar culorile acestor suprafeţe trebuie să fie deschise. În cazul pardoselilor nelavabile, curăţarea se poate face prin aspirare – iată o prevedere ambiguă, care este lăsată pentru evaluare celui care controlează respectarea legii, deci... atenţie!
Curăţenia, care trebuie să fie perfectă, se efectuează la sfârşitul programului şi ori de câte ori este nevoie, de către personal calificat. Suprafeţele pe care se desfăşoară tratamentele sau cele aflate în zona de sterilizare trebuie să fie confecţionate din materiale neporoase, neabsorbante. În cazul în care pardoselile sau alte zone sunt pătate de fluide biologice, sânge, secreţii etc., trebuie curăţate şi apoi dezinfectate, conform prevederilor legale în vigoare, respectând timpii şi concentraţiile recomandate de către producători.

Nota: Acest articol a fost inspirat si de o serie de materiale publicate pe www.pardoselimagazin.ro Unele paragrafe sunt preluate integral de pe sursa mentionata